La barajul pentru CM vor participa 12 echipe, în 24 sau 25 martie 2022. Din cele 12 echipe la baraj, primele şase pe baza punctajului joacă primul baraj, într-o singură manşă, pe teren propriu. Celelalte patru echipe care vin de pe locul 2 în grupe plus cele două câştigătoare de grupe Liga Naţiunilor joacă meciul în deplasare.
Locul din Europa care oferă case la 1 euro pentru americanii care vor să scape de Trump. „Un pic de activitate”
Birkir Bjarnason, cel mai bun jucător de la Islanda, a trimis apoi din 4 metri direct pe direcția portarului de la Sparta Praga, ieșit la sacrificiu (29). A urmat replica lui Sorescu – șut sub transversală (31), scos de Runarsson. Și execuția înghesuită semnată de Man (42).
Păcat că nu am reuşit să înscriem şi golul doi. La faza unde s-a cerut penalti a fost penalti, dar asta a fost decizia arbitrului, o respectăm. Sigurdsson mai ales în prima repriză a avut două execuţii foarte bune, e un jucător valoros. Din păcate pentru noi, astăzi a prins o zi foarte bună.
Același Ianis Hagi putea fi eroul României https://meteolaram.org/ în minutul 85. Șutul său din marginea careului a lovit însă doar stâlpul porții oaspeților, iar ”tricolorii” au încheiat la egalitate o partidă care erau condamnați să o câștige. Acum, doar o victorie în Liechtenstein, coroborată cu un rezultat pozitiv al Islandei cu Macedonia de Nord, mai pot trimite ”tricolorii” la baraj.
- Mirel Rădoi a lăsat doi jucători în afara lotului pentru meciul cu Islanda.
- Asta înseamnă că tricolorii au nevoie de o victorie la scor cu Liechtenstein, în timp ce Islanda trebuie să încurce Macedonia în ultima etapă.
- Islandezii au avut și ei șansa la gol, în minutul 15, când Kjartansson a scăpat de marcajul lui Chiricheș și a trimis periculos spre poarta lui Niță.
- Ocupanta poziţiei a doua la finalul fazei grupelor va juca la baraj pentru CM.
- Pe final, adversarul te poate presa la faze fixe.
- Tragerea la sorţi a barajului este programată la 26 noiembrie.
Islanda – România 0-2 Victorie importantă pentru selecționata lui Mirel Rădoi! Vezi clasamentul actualizat
Pentru tricolori, urmează meciul cu Liechtenstein, duminică, 5 septembrie, și duelul cu Macedonia de Nord, de miercuri, 8 septembrie. Islandezii au avut și ei șansa la gol, în minutul 15, când Kjartansson a scăpat de marcajul lui Chiricheș și a trimis periculos spre poarta lui Niță. Faptul că joacă Toșca în locul lui Bancu cred că are legătură cu fazele fixe. Are nevoie de talie și se pot întâmpla multe.
44 Ce le-a transmis Florin Niță suporterilor, la o zi distanță de la verdictul dat…
Tricolorii au cedat numai cu Germania în ultimele cinci meciuri din Grupa J. După victoria la limită cu Armenia, de luna trecută, jucătorii lui Mirel Rădoi au ajuns la mâna lor. Dacă obțin maximum de puncte din „dubla” cu Islanda și Liechtenstein, sunt siguri de clasarea pe locul secund. Chiar și cu o remiză în Ghencea pot păstra șanse importante, dar numai dacă Armenia remizează cu Macedonia de Nord.
Min. 45+1 – Johannesson vede primul cartonaș galben al partidei.
Când ar putea reveni Barcelona pe Camp Nou. Anunţul făcut de catalani
Decealalată parte, România are nevoie de victorie pentru a avea șanse uriașe să ocupe locul 2, cel care permite accesul la barajul de calificarea la Mondialul din Qatar. La stilul de joc al lor, nu îl vor schimba pentru aceste două partide. E acelaşi stil diferit faţă de cel întâlnit la barajul pentru European. Procentul posesiei a crescut de la schimbarea selecţionerului. E o echipă care ar trebui să ne avantajeze. Va fi ca un meci de box, să sperăm că nu vom pica primii”, a spus selecţionerul la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Islanda.
România a ratat o victorie mare în fața Islandei! Tricolorii au remizat pe noul stadion din Ghencea, scor 0-0, iar șansele să mai prindă barajul pentru Campionatul Mondial sunt destul de mici. România e nevoită să atace, dar nu știu dacă o va face încă din startul meciului. Poate o se să păstreze pentru ultimele 10 minute.
Naţionala de fotbal a României a învins Islanda cu scorul de 2-0. Selecționata României face parte din Grupa J, acolo unde se mai află Armenia, ocupanta primului loc, Macedonia de Nord (locul 2), Germania (locul 3), Islanda (locul 5) și Liechtenstein (locul 6). Cicâldău a primit o pasă foarte bună de la Alibec, însă fotbalistul lui Galatasaray nu a mai avut spațiu să tragă spre poarta Islandei.
’53 Iancu centrează prea puternic, Pușcaș nu ajunge la minge. România ratează calificarea în finala play-off-ului pentru Euro 2020 (1-2 vs Islanda). Burcă a fost faultat în careu și arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri, iar Alexandru Maxim a înscris pentru 2-1. Principalele sale realizări au fost prezența la tunreele finale ale EURO 2016 și 2020, totodată a arbitrat Supercupa Europei 2021 și o semifinală de Liga Națiunilor UEFA. ”România este favorită în acest moment, este pe locul doi în grupă, are nevoie de victorie, iar noi vom încerca să o încurcăm. Știm că va fi un duel disputat, România are nevoie de victorie pentru a merge în Liechtenstein cu șanse de calificare.
Mirel Rădoi este decis să nu facă improvizații împotriva Islandei și va trimite pe teren jucători în formă. Din primul 11 este de așteptat să nu lipsească Ianis Hagi, Florin Niță, Andrei Ivan și Cicâldău. Mirel Rădoi a anunțat că va pleca după „dubla” cu Islanda și Liechtenstein.